Proteine pe bază de plante
Proteine pe bază de plante - reprezintă o categorie de pudre proteice obținute din surse de proteine de origine vegetală. De obicei, includ pudre proteice din cânepă, leguminoase (soia, mazăre) sau cereale (orez), care, deseori, sunt de calitate BIO. Cel mai mare avantaj este faptul că pot fi savurate de vegani precum și de persoanele care suferă de intoleranță la lactoză. De asemenea, pot fi savurate și de toți cei care nu evită produsele de origine animală, dar și-ar dori să reducă din consumul acestora sau să acorde o șansă noilor arome.
În comparație cu pudrele proteice din zer, cele de origine vegetală au un mic dezavantaj în ceea ce privește un spectru mai puțin favorabil de aminoacizi esențiali (EAA). Totuși, și acest lucru poate fi rezolvat ușor, tot ce trebui să faceți este să combinați mai multe surse de proteine de origine vegetală. De regulă, se recomandă combinarea proteinelor din leguminoase cu cele din cereale. În plus, cel mai bine este să creșteți doza cu circa 25%. Dacă vreți să susțineți și mai mult absorbabilitate aminoacizilor conținuți, se recomandă să completați pudrele proteice cu probiotice.
 Afișați mai multeCe tipuri de pudre proteice de origine vegetală există?
Tipurile individuale de pudre proteice de origine vegetală diferă, în special, în privința spectrului de aminoacizi, absorbabilității, prețului, dar și a conținutului de proteine. Să le analizăm mai atent.
1. Pudre proteice din soia
Pudrele proteice de soia conțin de obicei între 65-85% proteine și se află printre cele mai populare alternative de origine vegetală printre vegani. Acest lucru se datorează în special conținutului favorabil de EAA, care se apropie cel mai mult de calitatea pudrele proteice din zer. Totuși, în comparație cu acestea, conțin mai mult zahăr, lucru care poate fi considerat de unele persoane ca un dezavantaj minor. Pudrele proteice din soia sunt populare în special printre sportivii vegani. Reprezentantul pudrelor proteice din această categorie este Izolatul proteic de soia.
2. Pudre proteice din orez
Pudrele proteice din orez se obțin din boabe de orez, și de regulă conțin între 50-78% proteine. Dacă vreți să profitați din plin de pudrele proteice din orez, este ideal să le combinați cu proteine din leguminoase, pe care le puteți găsi, de exemplu, în pudrele proteice din mazăre. Astfel amestecul proteic obținut va avea o calitate și o complexitate considerabil mai mari. Reprezentantul pudrelor proteice din această categorie este BIO Proteinele din orez.
3. Pudre proteice din cânepă
Pudrele proteice din cânepă se obțin prin presarea și măcinarea semințelor de cânepă. De obicei, acestea conțin cam 50% proteine, care înseamnă mai puțin decât o pudră proteică din zer. Pentru a profita din plin de ele, este ideal să le combinați cu alte proteine din surse de origine vegetală. Reprezentantul pudrelor proteice din această categorie este BIO Proteinele din cânepă.
4. Pudre proteice din mazăre
Pudrele proteice din mazăre se numără printre sursele de proteine din leguminoase și sunt o alternativă destul de bună la pudrele proteice din zer. Dar, și în acest caz, este cel mai bine să le combinați cu surse de proteine din cereale. De regulă, pudrele proteice din mazăre au un conținut puțin mai ridicat de fibre, lucru care poate reprezenta un avantaj în cazul în care vă doriți să vă simțiți sătui mai mult timp. Pe de altă parte, poate reprezenta un dezavantaj în cazul în care tindeți spre o regenerare rapidă post-antrenament. Reprezentantul pudrelor proteice din această categorie este BIO Proteinele din mazăre.
5. Pudre proteice din floarea soarelui
Pudrele proteice din floarea soarelui sunt obținute din semințe de floarea soarelui selecționate. Asemănător pudrelor proteice din mazăre, pudrele proteice din floarea soarelui au un conținut mai ridicat de fibre, ceea ce poate fi ideal dacă folosiți pudra proteică ca gustare. De regulă, pudrele proteice din floarea soarelui conțin cam 50% proteine, cu mult mai puțin decât pudrele proteice din zer. Reprezentantul pudrelor proteice din această categorie este BIO Proteinele din floarea soarelui.
6. Pudre proteice multi-componente de origine vegetală
Proteinele multi-componente de origine vegetală se numără printre cele mai bune alegeri posibile dintre pudrele proteice vegane. Un mare avantaj îl reprezintă faptul că acestea conțin proteine din surse diferite. Astfel se elimină dezavantajul limitării (subreprezentării) aminoacizilor, lucru care duce la o pudră proteică cu un spectru de aminoacizi esențiali (EAA) destul de favorabil. De multe ori, baza acestor pudre proteice este o combinație de proteine din cereale și din leguminoase, care se apropie cel mai mult de pudrele proteice din zer în ceea ce privește calitatea. Când este vorba de pudrele proteice multi-componente de origine vegetală, de regulă puteți întâlni, de exemplu, combinația de proteine din mazăre și orez. Un reprezentant al pudrelor proteice din această categorie este BIO Proteinele Vegane.
Cui se adresează pudrele proteice de origine vegetală?
- Sportivilor care doresc să favorizeze dezvoltarea masei musculare, dar să evite proteinele de origine animală.
- Persoanelor care încearcă să piardă în greutate și trebuie să crească aportul proteic.
- Veganilor și vegetarienilor.
- Persoanelor care suferă de intoleranță la lactoză.
- Persoanelor care doresc să-și diversifice dieta folosind proteine de origine vegetală.
- Bucătarilor care doresc să-și îmbogățească preparatele cu proteine de origine vegetală.
- Oricărei persoane care trebuie să crească doza de proteine din dietă.
Care este doza optimă de pudre proteice de origine vegetală?
în cazul pudrelor proteice, de regulă doza recomandată variază între 0.25 – 0.3 g de proteine pe kg de greutate corporală. Totuși, dacă nu vă doriți să scoateți calculatorul de fiecare dată, nu este nimic rău în administrarea a 20 – 40 g de amestec proteic. Aceasta corespunde unei cupe de 30g mai mult sau mai puțin pline.
În cazul în care alegeți o pudră proteică de origine vegetală, se recomandă creșterea aportului cu aproximativ 25% în comparație cu pudrele proteice de origine animală. Asta deoarece, de obicei, sursele de proteine de origine vegetală conțin cantități mai mici de leucină și EAA. Pentru a îmbunătăți și mai mult digerabilitatea pudrelor proteice de origine vegetală, puteți opta pentru probiotice.
Cum se administrează pudrele proteice de origine vegetală?
- O metodă clasică de administrare a pudrelor proteice este să le amestecați cu apă sau lapte și să creați o băutură delicioasă care poate fi folosită după antrenament sau în orice moment al zilei.
- De asemenea, au un gust excelent cu ovăz sau alte tipuri de porridge, care va beneficia de aromă și de o sursă de proteine vitale.
- Le puteți adăuga și în aluat pentru a crea deserturi pline de proteine.
- Versiunile fără aromă sunt perfecte pentru a pregăti preparate savuroase, cum ar fi pizza proteică.
- Pot fi adăugate și în smoothie sau cafea. Astfel, puteți îmbogăți cu ușurință aceste băuturi cu proteinele necesare.
Vreți să aflați mai multe despre pudrele proteice și cum să o alegeți pe cea potrivită? Atunci ar trebui să consultați articolul nostru: Cum să alegeți proteine potrivite pentru pierderea în greutate sau pentru dezvoltarea masei musculare?
 Afișați mai puțin