Vi s-a făcut poftă de un cheesecake delicios de casă? Avem pentru voi o rețetă fitness de cheesecake cu mac, care sigur o să vă placă. Are un gust deosebit și un conținut scăzut de grăsimi, lucru care va fi apreciat de toți cei care urmează un stil de viață sănătos. Spor la treabă!
Ingrediente:
- 500 g brânză de vaci semidegresată fină
- 250 g brânză de vaci granulată cu o textură mai uscată
- 1 banană coaptă (cca 120 g)
- 80 g zahăr de cocos (îl puteți înlocui cu Flavor Drops)
- 40 g semințe de mac
- 2 ouă
- 1 pachet de budincă de vanilie
- zeama de la ½ de lămâie
- lapte (folosim doar dacă amestecul este prea tare)
You might be interested in these products:
Mod de preparare:
Într-un bol punem ambele tipuri de brânză de vaci, banana, zahărul de cocos, ouăle, praful de budincă, zeama de lămâie și amestecăm totul cu un mixer vertical. În cazul în care compoziția are o consistență tare, puteți adăuga puțin lapte. Împărțim compoziția în două vase. În cel de-al doilea vas adăugăm și semințele de mac și omogenizăm bine. Pregătim o formă de tort cu un diametru de 20 de cm și turnăm alternativ din cele două compoziții cu mac și brânză. Acest lucru ne va ajuta să obținem efectul de zebră. Introducem cheseecake-ul la cuptor și îl coacem la o temperatură de 170°C, pentru aproximativ 50 de minute. După ce s-a copt, îl lăsăm să se răcească complet, îl porționăm și îl decorăm cu fructe. Poftă bună!
Credeți că îi puteți rezista? Cu această variantă fitness de cheesecake, cu siguranță nu veți da greș. Nu uitați să distribuiți această rețetă si prietenilor voștri.
Add a comment