Mike Tyson: O legendă a boxului al cărui record în ring este puțin probabil să fie învins

Mike Tyson: O legendă a boxului al cărui record în ring este puțin probabil să fie învins

Mike Tyson
Autorul fotografiei: Brian Birzer
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mike_Tyson_Portrait.jpg

Mike Tyson a fost poate cel mai popular sportiv de pe planetă în a doua jumătate a anilor 1980. Se epuizau biletele de la meciurile lui, a încasat sume de bani inimaginabile și a fost de neînvins printre profesioniști până la cel de-al 38-lea meci al său. Până în acel moment, lumea întreagă, inclusiv o mulțime de femei, era la picioarele sale. Totuși, când a anunțat în 2005 că în mod sigur se retrage din cariera de box, lumea deja îl cunoștea sub porecla de „Cel mai rău om al planetei”. Ce s-a aflat în spatele începutului său fulminant și ulterior al decăderii abrupte a uneia dintre cele mai mari legende ale boxului?

Un băiat rău care învăța despre respect și stimă

Michael Gerrard Tyson s-a născut în 1966 în Brooklyn, New York. Întreaga sa copilărie a fost marcată de sărăcie și apartenența la bande periculoase din cel mai populat cartier al New York-ului. Chiar și-a petrecut o bună parte din copilărie în centrele de detenție pentru minori, de exemplu, înainte de a împlini 13 ani, poliția l-a arestat de aproape 40 de ori. La vârsta de 16 ani, mama sa a decedat, abia dacă își cunoștea tatăl, și de aceea antrenorul de box „Cus” D ‘Amato l-a luat în custodie. Conform propriilor sale afirmații, a început să-l învețe despre respect și stimă, fiind cel mai bun lucru care i se putea întâmpla. Din acel moment, viața sa a început să semene cu un adevărat film de la Hollywood.

În box, a început să obțină victorie după victorie. După două victorii la Junior Olympics, a câștigat și toate cele 15 meciuri din ringul profesionist. Dar exact cum poveștile din filmele de la Hollywood se încurcă în cel mai bun moment, același lucru s-a întâmplat și în viața lui Tyson. „Cus” D ‘Amato a decedat, iar Mike a pierdut cea mai respectată persoană din viața sa, lucru pe care mulți îl atribuie escapadelor sale impetuoase ulterioare. Totuși, a reușit să-și păstreze mintea limpede pentru cel mai important meci din cariera sa profesionistă.

Cel mai tânăr deținător al unei centuri la categoria grea din istorie

Avea exact 20 de ani și 145 de zile când a intrat în ringul unei arene pline în Las Vegas. Expresia calmă de pe fața sa nu a reflectat deloc faptul că prin câștigarea acestei lupte ar putea cu siguranță deveni un membru al boxului din Olympus. Părea ca și când nici măcar nu realizează importanța acesteia. După el, Trevor Berbick, un pugilist jamaican mult mai înalt, mai greu și cel mai important cu mult mai multă experiență, a intrat în ring. Din primele secunde ale meciului, Tyson a reușit să opună rezistență într-un mod absolut dominant, făcându-l knockout în a doua rundă și datorită victoriei, a devenit cel mai tânăr deținător al unei centuri la categoria grea din istorie. Și este puțin probabil ca acest record istoric să fie doborât de cineva.

Mike Tyson
Autorul fotografiei: Paula R. Lively
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mike_Tyson_Wizard_World_Comic_Con_2015.jpg

Experții au început atunci să remarce tactica sa neobișnuită numită Peek-a-boo. Aceasta consta în principal în jocul de picioare și o apărare precisă cu o acoperire consecventă a feței. Combinația sa preferată era croșeul de dreapta, lovea mai întâi corpul oponentului și imediat după bărbia acestuia. Pe lângă înălțimea sa mică (178 cm), era cunoscut pentru explozivitatea, viteza excelentă și sincronizarea loviturilor sale.

You might be interested in these products:

Mai târziu a adăugat la colecția sa titluri de la alte asociații și până în prezent este singurul pugilist care a deținut centurile WBA, WBC și IBW în același timp. Alte victorii, inclusiv cea împotriva lui Spinks, pentru care Tyson a încasat suma fără precedent de 22 milioane de dolari, au mers întotdeauna la fel. În ring părea pur și simplu invincibil.

Probleme în interiorul și în afara ringului

Mike Tyson
Autorul fotografiei: Eva Rinaldi
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mike_Tyson_(8193229668).jpg

În acest moment, faima l-a doborât parțial. A început să aibă probleme în ring dar și în afara lui. S-a antrenat mai puțin și deși era obișnuit să treacă prin 10 meciuri pe an, la începutul anilor 1990, a încetinit. În ciuda faptului că era favorit, în mod șocant a pierdut o luptă cu Buster Douglas și pentru prima dată în cariera sa nu a fost doar învins, ci făcut knockout și pus la pământ. A fost una dintre cele mai mari surprize din istoria boxului.

Din acel moment, stagnarea lui Tyson a devenit din ce în ce mai evidentă. A fost condamnat pentru viol,  servind astfel o sentință de trei ani în închisoare și a început să aibă probleme cu alcoolul și drogurile. După ce a revenit și-a continuat cariera. La al doilea meci consecutiv cu temutul Evander Holyfield, a avut loc cel mai epic și în același timp cel mai bizar moment din întreaga istorie a boxului, lucru care a făcut ca reputația sa să decadă în totalitate. Mike Tyson, al cărui psihic era deja învins în acel moment, i-a mușcat urechea oponentului de două ori, lucru pentru care a fost desigur descalificat, iar licența sa de pugilist profesionist a fost revocată timp de un an și jumătate.

Tot ce a rămas din vechiul Tyson a fost doar o umbră. După ce a trecut prin dificultăți financiare, a declarat faliment, iar în 2005, după a treia înfrângere din ultimele patru meciuri, și-a încheiat cariera din ringul de box. Pentru a-și achita toate datoriile, din acel moment a încercat mai multe lucruri: a scris o autobiografie, a jucat la Hollywood, a devenit imaginea unei companii de servicii auto, dar trebuie menționate și activitățile sale altruiste, precum fondarea unei fundații de caritate pentru ajutorarea copiilor abandonați sau susținerea unui meci caritabil din noiembrie 2020.

În prezent, Mike Tyson are șapte copii cu trei femei diferite și, printre altele, își câștigă existența comercializînd propriile produse pe miketyson.com. De asemenea, este activ pe Facebook și Instagram, unde, până în prezent, este urmărit de mai mult de 35 de milioane de oameni.

Credeți că îl vom vedea vreodată pe Mike Tyson înapoi în ring? Spuneți-ne părerea voastră și dacă vreți să aflați mai multe despre această legendă a sportului, nu uitați să urmăriți videoclipul nostru. Și dacă v-a plăcut articolul despre omul și simbolul boxului de două decenii, shareuiți-l și prietenilor. Cât mai mulți oameni trebuie să îl cunoască mai bine.

Sources:

[1] Mike Tyson Biography – https://www.biography.com/athlete/mike-tyson

[2] Mike Thomas – Who Was Cus D’Amato and Why Did Mike Tyson Respect Him so Much? – https://www.sportscasting.com/who-was-cus-damato-and-why-did-mike-tyson-respect-him-so-much/

[3] Paul Conolly – Boxing: Mike Tyson was arrested 38 times before he turned 13 – https://www.givemesport.com/1637949-boxing-mike-tyson-was-arrested-38-times-before-he-turned-13

[4] Daniel Sandford – Mike Tyson destroyed Trevor Berbick to become the youngest world heavyweight boxing champion – now he has the chance to relive glory nights in Roy Jones Jr fight – https://www.givemesport.com/1637949-boxing-mike-tyson-was-arrested-38-times-before-he-turned-13

[5] The Many Scandals of Mike Tyson – https://roundbyroundboxing.com/the-many-scandals-of-mike-tyson/

[6] J.L. Seto – How a Bankrupt Mike Tyson Made Millions the Second Time Around – https://www.sportscasting.com/how-a-bankrupt-mike-tyson-made-millions-the-second-time-around/

Add a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *