Table of Contents
Lance Armstrong este una dintre cele mai faimoase și controverstae figuri din lumea sportului. Acest fost ciclist profesionist a cunoscut succesul în lumea sportului dincolo de cele mai nebunești vise pe care le poate avea cineva. Însă înainte de asta, a fost nevoit să câștige lupta împotriva cancerului, experiență care l-a făcut să înființeze o fundație care și în prezent ajută persoanele cu aceiași problemă. După ce s-a tratat cu succes, s-a reîntors la ciclism și a câștigat șapte titluri la Turul Franței. În timpul carierei sale, au existat speculații cu privire la dopaj. Dorința lui Armostrong de a câștiga a fost fără precedent, dar oare chiar a mers atât de departe?
Încă din copilărie a dat dovadă de o fire competitivă și de dorința de a câștiga cu orice preț?
Lance Armstrong s-a născut pe 18.09.1971 în statul american Texas, sub numele de Lance Edward Gunderson. Tânăra sa mamă Linda, în vârstă de 17 ani, a fost lăsată singură să aibă grijă de băiețel, după despărțirea de tatăl biologic al lui Lance. Dar nu au rămas singuri foarte mult timp. Linda s-a căsătorit cu Terry Armstrong, care apoi l-a adoptat în mod oficial pe Lance. Nu a avut cea mai caldă relație cu tatăl său adoptiv. Educația lui Terry s-a bazat pe disciplină dură și pedepse fizice disproporționate. În anii care au urmat, Terry a recunoscut că poate a influențat personalitatea complexă a lui Lance, dar crede și că educația sa a jucat un rol în succesul său fără precedent. Lance și-a admirat întotdeauna mama și ea a fost cel mai mare susținător al său.
Pentru Lance, sportul a reprezentat o evadare din realitate
Lance a crescut în orașul Plano, care se află relativ în centrul statului Texas. Cel mai popular sport jucat aici era fotbalul, care nu prea l-a captivat pe tânărul Armstrong, așa că a continuat să caute o activitate care să-i aducă ceva mai mult. Curând a descoperit o pasiune pentru sporturile de anduranță. A început cu alergatul, după care și cu înotul, iar după ce mama lui i-a cumpărat prima sa bicicletă, i-a venit rândul să participe la un triatlon, care reunea toate activitățile sportive preferate de Lance – înot, ciclism și alergat.
În ceea ce privește sporturile de anduranță, a cunoscut succes după succes încă de când era copil. A fost abordat chiar și de o clinică specializată în diagnostice în sport, iar Lance a măsurat o valoare VO2 max fenomenală. Este un indicator care măsoară eficacitatea consumului de oxigen, absolut necesară pentru sporturile de anduranță. Aceasta a măsurat 84 mililitri de oxigen pe kilogram de greutate corporală pe minut, care cosrepunde valorii unui sportiv de top.
Când a trecut de la triatlon la ciclism, a început să învingă concurenți mult mai experimentați. În 1989, Federația pentru Ciclism din Statele Unite l-a abordat cu o ofertă de colaborare, care i-a deschis ușa în lumea ciclismului. În 1992, a participat pentru prima dată la Olimpiadă . Deși nu a excelat, a intrat în atenția echipei profesionale de ciclism Motorola, în uniforma cărora a participa la primul Tur al Franței, unde a obținut victoria chiar din prima etapă.
You might be interested in these products:
Ce a spus referitor la dragostea față de ciclism:
”Ciclismul este atât de greu, suferința este atât de intensă, încât este ca un drog. Durerea este atât de profundă și puternică, încât ți se pune un văl peste creier.”
”Cineva m-a întrebat odată ce plăcere am când merg atât de mult cu bicicleta? Plăcere? i-am răspuns. Nu înțeleg întrebarea. Nu o fac pentru plăcere, o fac pentru durere.”
Peformanța sa atletică a crescut, dar după a urmat o lovitură grea.
În 1996, Lance a început să sufere de probleme de sănătate.Prima dată, a fost nevoit să se retragă dintr-o cursă din cauza unei afecțiuni pulmonare care i-a provocat tuse cu sânge și durere testiculară. La scurt timp după ce a împlinit 25 de ani, a fost diagnosticat cu cancer testicular într-un stadiu mai avansat. Acesta s-a răspândit și la plămâni, abdomen, ganglioni limfatici și creier. Lance a urmat un tratament intens, care a inclus mai multe operații și chimioterapie. Au fost cele mai urâte momente din viața lui, dar nu a renunțat niciodată la speranța de a reveni la sport. Oricând era posibil, mergea cu bicicleta și făcea tot ce se putea face pentru a se vindeca cât mai repede posibil și pentru a reveni la curse. Deși doctorii i-au oferit doar șanse de patruzeci la sută de recuperare, tratamentul său a fost întrerupt cu succes în 1997. După ce a trecut prin toate astea, a înființat o fundație cu scopul de a răspândi conștientizarea cancerului și pentru a ajuta persoanele cu sorți asemănătoare.
După ce a învins cancerul, s-a întors mai puternic ca oricând
Tratamentul său de succes i-a permis să revină la ciclismul profesionist. S-a înscris în echipa U.S. Postal Service și a revenit la curse. Obiectivul său era să câștige în cea mai prestigioasă etapă a cursei din Turul Franței. Iar în 1999, când s-a întâmplat asta, a spus:
”Sper ca asta să transmită un mesaj extraordinar tuturor supraviețuitorilor din întreaga lume. Putem reveni la ceea ce am fost înainte- și chiar mai bine.”
A avut un succes uriaș încă de șase ori. După care s-a retras din lumea sportului, iar povestea sportivului de neîmblânzit putea să se încheie frumos. În anii care au urmat însă, au existat multe speculații cum că Armstrong a recurs la dopaj în timpul curselor.
Acuzațiile legate de dopaj au fost confirmate cu timpul
În această privință, 2010 a fost un an decisiv, când Floyd Landis, fostul coechipier al lui Armostrong, a început să vorbească despre dopajul abuziv în cadrul echipei US Postal Service. În baza acestor afirmații, s-a reunit o comisie juridică care s-a ocupat de cazul lui Lance Armstrong și a întregii echipe. În 2012, Agenția Anti-Dopaj SUA a concluzionat că echipa a recurs la dopaj. Cei de la Postal Service recurgeau la dopaj într-o măsură nemaiîntâlnită în istoria sportului.
Drept urmare, Lance și-a pierdut majoritatea trofeelor, inclusiv cele șapte titluri din Turul Franței și o medialie olimpică de bronz din 2000. În plus, i s-a interzis pe viață să mai practice ciclism sau alte sporturi care încalcă regulile anti-doping. Armstrong a negat inițial toate acuzațiile cum că ar fi folosit substanțe interzise, însă în cadrul unui interviu cu Oprah Winfrey în 2013, a mărturisit totul.
Chiar și după scandalul cu dopajul, Lance Armstrong nu s-a retras complet din viața publică. Are două poadcasturi, își împărtășește viața pe rețelele de socializare, iar recent a lansat un documentar despre viața lui, cu el în rolul principal. Speculațiile legate despre practicile sale necinstite din timpul curselor dăinuie și în prezent. Rivalii săi de la acea vreme au spus cu ceva timp în urmă că este posibil ca Lance să fi recurs și la dopajul mecanic, cum ar fi faptul că a avut un motor construit la bicicletă.
Voi ce părere aveți despre Lance Armstrong? Vă inspiră în vreun fel, sau merită doar critici? Împărtășiți-ne părerea voastră. Iar dacă v-a plăcut articolul, nu uitați să ați un share și prietenilor.
[1] Encyclopedia of World Biography. Lance Armstrong Biography. – https://www.notablebiographies.com/news/A-Ca/Armstrong-Lance.html
[2] Encyclopedia Britannica. Lance Armstrong, Biography, Tour de France, Doping, & Facts. – https://www.britannica.com/biography/Lance-Armstrong
[3] Lance Armstrong Biography. Cyclist – https://www.ducksters.com/sports/lance_armstrong.php
[4] MARCA. Is Lance Armstrong the Biggest Cheater in Sporting History?.
[5] Wikipedia.Lance Armstrong. – https://cs.wikipedia.org/w/index.php?title=Lance_Armstrong&oldid=19824639
Add a comment