Table of Contents
Rich Piana a fost și va fi întotdeauna o personalitate populară în lumea culturismului. Datorită activității sale sociale și media, și-a construit un nume,un personaj în lumea culturismului. Chiar mama lui era o culturistă profesionistă, lucrul care l-a influențat pe Rich încă la o vârstă foarte fragedă. Încă din copilăriei mergea la sala de sport, unde se antrena mama lui și privea cu uimire către bărbații masivi care ridicau greutăți. La vârsta de 11 ani, a decis să intră în imperiul culturismului, cu scopul de a-și construi un corp unic.
Câștigarea prestigiosului concurs NPC California Championship, pe care l-a câștigat la 18 ani a fost un start suficient de bun pentru a ajunge în topul industriei de fitness. De atunci, Rich Piana a ajuns la un nivel pe care nu și l-a imaginat niciodată ca un nivel real, fie el în culturism, actorie sau în a îi inspira pe alții pentru a-și atinge obiectivele. Standul său expozițional era unul dintre cele mai mari, iar personalitatea sa prietenoasă îl scotea din stereotipul culturiștilor inculți, aroganți sau al celor care nu respectă pe nimeni. Ca un adevărat geniu de marketing, Rich și-a dat seama ce vor să vadă fanii lui – casa lui mare, mașini, tatuaje și bineînțeles mușchii. [1],[2]
Parametrii de bază
Vârstă: 44
Țara de origine: Los Angeles, California, USA
Înălțimea: 185 cm
Greutatea: Între 122 kg (greutatea în perioada competițională) și 131 kg (în afara sezonului)
S-a dedicat culturismului: 36 de ani
Greutăți maxime: Împins la piet în plan drept: 225 kg / Genuflexiuni: 265 kg / Îndreptări: 265 kg / Flexii biceps cu haltera: 125 kg
Exerciții preferate : orice exercițiu la scripete
Premii câștigate: 2009 Sacramento locul 1 Men’s Bodybuilding (Super Heavyweight)
”Nu există nicio scurtătură. Este greu să fii culturist. Dacă nu sunteți dispuși să lucrați din greu, atunci acesta nu este sportul potrivit pentru voi. Trebuie să-l iubiți. Dacă vă place, atunci puteți ajunge acolo unde vă doriți. ”
You might be interested in these products:
Rich Piana și planul său de antrenament
Filozofia de pregătire a lui Rich s-a bazat pe ascultarea corpului și a nevoilor sale. În privința alimentației și a stilului de viață, fiecare are cerințe diferite. Rich a subliniat necesitatea ruperii stereotipului din culturism, unde se vorbește despre ridicarea greutăților mari pentru un anumit număr de serii și repetări. Filozofia sa de pregătire s-a bazat pe faptul că antrenamentele extreme pentru definirea unui corp perfect nu sunt necesare dacă ascultați nevoile propriului corp și veți urma direcția corectă. Rich a susținut folosirea greutăților mai mici cu un număr mai mare de repetări – atât cât rezistă corpul vostru. Cu acest tip de antrenament el a încurajat „pomparea” mușchilor cu o rupere minimă a fibrelor musculare. De asemenea, a recunoscut că, de obicei își alege grupele musculare pe care le va lucra la următorul antrenament instinctiv, în funcție de starea corpului din acel moment.
”Trebuie să faceți tot ce este necesar atunci când vă antrenați din greu și vă alimentați sănătos, nimic altceva nu contează„
În multe videoclipuri, Rich a atribuit dimensiunea bicepsului și a tricepsului său așa-numitului sistem de antrenament Feeder Workout (FW). Este vorba de antrenarea părților slabe ale fiecărui individ în timpul serii, cu doar câteva minute înainte de somn. În general, Rich recomandă antrenarea grupelor musculare respective cu trei serii a câte 100 de repetări cu greutăți mici și fără pauză, pentru a stimula suficient mușchii pentru ”pompare”. De asemenea, el spunea, că această recomandare este mai mult pentru starea psihică, întrucât FW înseamnă să mergeți la culcare ”pompat” și să nu vă gândiți la asta înainte de a merge la culcare.
Este important să vă puneți în fața oglinzii imediat după ce ați terminat seria de exerciții. Toți cei care se antrenează o perioadă îndelungată de timp, cu siguranță știu că procesul de creștere a mușchilor se produce atunci când organismul este în repaus total (în timpul somnului). Pe măsură ce adormiți cu gândul că ați stimulat mușchii suficient, ați și contribuit la creșterea lor și sunteți și din punct de vedere mental orientat într-o direcție corectă. Rich considera această stare psihică un lucru esențial pentru a asigura o creștere și mai rapidă a masei musculare în timpul somnului. Potrivit lui Rich, în timpul somnului vă veți gândi la mușchii cu care sunteți în urmă, cum cresc cu fiecare serie, ceea ce ulterior va contribui cu siguranță la creșterea lor. [1],[3]
După ce am analizat câteva videoclipuri, am reușit să identificăm mai multe exerciții pentru fiecare grupă musculară. Vă prezentăm unul dintre ultimele planuri de antrenament pe care le făcea Rich Piana. Să nu uităm, că Rich era prea ocupat, așa că aceste exerciții se puteau schimba săptămânal.
Luni – Spate
În timpul antrenamentului pentru spate folosea greutăți mai mari decât în mod obișnuit. Ramat cu bara T a fost unul dintre exerciții, unde Rich era foarte puternic. Antrenamentul lui era compus din următoarele variante:
- Ramat cu gantera din aplecat și în varianta cu ambele mâini
- Tracțiuni la cabluri prin încrucișare cu ambele mâini
- Tracțiuni la scripete cu priză largă
- Ramat cu bara T
- Ramat cu gantera din aplecat
Marți – Piept
Pieptul lui Rich Piana a fost cea mai puternică grupă musculară. Exercițiile pentru piept le schimba în funcție de faptul cum antrena tricepșii sau bicepșii. Aceste exerciții le folosea cel mai des pentru lucrarea pieptului:
- Bench press cu haltera la bancă înclinată pozitiv
- Bench press cu haltera la bancă orizontală
- Fluturări
Miercuri – Picioare
Antrenamentul lui Rich pentru picioare era diferit față de antrenamentele tipice ale culturiștilor. În timp ce marea majoritate aveau antrenamentele pentru picioare împărțite în două antrenamente (hamstring și cvadriceps) pentru a lucra fiecare grupă cât mai eficient, Rich lucra aceste grupe într-un singur antrenament lung. Conform videoclipurilor, el a începea cu hamstring și termina cu cvadriceps. El făcea următoarele exerciții:
- Flexia picioarelor în spate
- Flexie pe un singur picior
- Îndreptări românești
- Flexia picioarelor în față
- Presă pentru picioare
- Genuflexiuni la aparatul Hack
Joi – Umeri
Umerii erau una dintre grupele musculare dominante ale lui Rich. Cu toate acestea, în timpul antrenamentului său, nu făcea un număr extrem de mare de exerciții sau repetări, așa cum ne-am fi așteptat. De asemenea, se distingea de alți culturiști și prin faptul că el combina antrenamentele pentru umeri cu trapez. În mod clasic, umerii se lucrează împreună cu mușchii spatelui. Exercițiile lui arătau astfel:
- Fluturări cu gantere din picioare
- Împins cu gantere din șezut pe aparat
- Tracțiuni la cabluri prin încrucișare
- Ridicări de umeri la aparat
- Ridicări de umeri cu haltera din față
Vineri – Biceps și Triceps
Mâinile lui Rich au fost probabil grupa musculară dominantă. Mărimea bicepșilor și tricepșilor atrăgea priviri instant. Acești mușchi i-a obținut cu ajutorul următoarelor exerciții:
- Flexii biceps concentrate la scripete fixat jos
- Flexii biceps cu ganteră din picioare
- Flexii biceps cu ganteră din șezut la bancă înclinată
- Dips triceps din șezut pe aparat
- Extensii pentru triceps cu cablu la ceafă
- Bench press cu priză îngustă
Antrenamentele lui Rich nu erau extrem de exigente. Însă, dacă nu aveți prea multă experiență cu antrenamentele anumitor grupe musculare, atunci vă recomandăm ca în timpul exercițiilor să folosiți greutăți mai mici sau medii. [4]
”Recomand să consumați 8000 de calorii pe zi, exerciții 2,5 ore pe zi și de asemenea o oră de cardio. Consumați mai multe calorii, iar corpul vostru cu siguranță va crește”
În ianuarie 2015, Rich a postat un videoclip în care sublinia nevoia unui aport de proteine și carbohidrați din alimentația obișnuită, în loc de proteine și băuturi carbo-proteice (așa numite weight gainer) în cazul în care aveți această posibilitate. Într-o singură propoziție: „Mâncarea este primordială!”, atenționează fanii să citească cu mare atenție ingredientele băuturii, înainte să o achiziționeze. Potrivit acestuia, cea mai bună băutură carbo-proteică poate fi compusă dintr-o cană de fulgi de ovăz, 10 albușuri de ouă, o banană și o linguriță de unt de arahide natural. ”Tot ce aveți sunt carbohidrați complecși din fulgi de ovăz, proteine din albușuri de ou, grăsime naturală din unt de arahide și banană. Proteinele pot ajuta, au rolul lor, dar mâncarea adevărată va fi întotdeauna o alegere mai bună” [4]
Întrebarea pusă cel mai des, lui Rich de către fanii săi, a fost ce proteine folosește pentru atingerea obiectivelor sale. „Vreau ca toată lumea să știe că secretul meu este alimentația, alimentația reală!” [5]
”Să petreci 8 ore într-o sală de sport nu este pentru oricine, dar eu ador sa fac acest lucru”
Planul de alimentație
Atunci când Rich a ajuns să cântărească 130 de kilograme, și-a arătat dorința de a acumula cel puțin 13 kilograme de masă musculară în 4 luni, având un program de antrenament foarte strict, alimentația și ciclul de steroizi, de care s-a apucat la începutul anului 2016. El a documentat acest proces zilnic prin intermediul videoclipurilor, pe canalul său de YouTube. În fiecare săptămână, a adăugat în meniul său încă o masă. În ianuarie a început cu 4 mese pe zi, dar a insistat că poate urca până la mai mult de 15 mese pe zi în 4 luni. La micul dejun își pregătea fulgi de ovăz și albușuri de ou, în raport de 50 de grame proteine și 50 de grame carbohidrați. După antrenament, lua 50 de grame carbohidrați, fie din cartofi dulci, fie dintr-un produs carbo Real Food, pe care în planul lui de alimentație nu îl considera drept aliment. Mai mult despre alimentația sa nu a dezvăluit. Din videoclipurile sale, însă, știm că fiecare masă conținea un raport de 50 de proteine și 50 de carbohidrați, iar acest raport a încercat să-l păstreze la orice masă. [6], [7]
” Nu există niciun fel de supraantrenament. Fie ai lipsă de nutrienți fie lipsă de somn”
Abuz de substanțe interzise
Poate că cel mai mare motiv pentru care Rich Piana a adunat mai mult de un milion de urmăritori pe Facebook și mai mult de 292 de milioane de vizualizări pe YouTube, a fost datorită sincerității sale, care i-a adus pe urmăritorii săi în spatele industriei culturismului și fitnessului. Cunoscut utilizator de steroizi, hormoni de creștere, insulină sau chiar synthol, nu a evitat niciodată să recunoască că utilizează aceste substanțe.
În videoclipurile sale, a spus că a început să ia steroizi de la vârsta de 18 ani. A fost o perioadă foarte întunecată în viața lui și a recunoscut deschis că a avut nevoie de ajutor. Experiența sa cu hormonul de creștere a dus la o creștere a piciorului cu încă trei numere, la creșterea capului și a pumnului. Synthol folosea în ziua competiției sau chiar înainte de competiție, pentru a-și îmbunătăți grupele musculare care rămâneau în urmă sau pe care avea nevoie să le facă vizibile. Își injecta synthol în biceps și triceps pentru a obține efectul dorit. El și-a exprimat în mod regulat opiniile și preferințele sale pentru diverși steroizi, dar mulți sunt de părere că a ajuns prea departe, când a împărtășit pe instagram ciclul său de steroizi de 4 luni.
Într-un videoclip pe care îl puteți vedea mai jos, Rich explică ciclul său și selecția de steroizi, dar niciodată nu susține și nu recomandă nimănui să-l urmeze. El încurajează culturiștilor să încerce programul său de 4 luni, pe care îl prezintă pe canalul său YouTube, dar a insistat să rămână fideli și să nu folosească substanțe interzise. [8]
”În fiecare noapte, înainte de a vă culca, vreau să faceți 100 de repetări pentru a pompa mușchii, apoi mergeți direct la culcare. Dacă aveți o iubită sau soție, nu vă recomand sex după asta. ”
Rich Piana și-a încheiat cariera profesională de culturist în 2011. De atunci, el și-a dedicat atenția pentru a ajuta oamenii să spargă stereotipurile, pentru a-i ghida pe calea corectă a abilităților fizice, indiferent dacă folosesc sau nu steroizi. Cu toate acestea, el a subliniat că aceste substanțe pot să-ți înrăutățească rapid starea de sănătate. Prin intermediul afacerilor sale și videoclipurilor de pe YouTube, și-a propus să răspândească ideea – Să ne antrenăm responsabil pe baza așteptărilor fiecărui individ și a cerințelor individuale. [2]
5% Nutrion – brandul lui Rich Piana
În ultimii ani, Rich a acordat o atenție deosebită brandului său, 5% Nutrition. 5% acoperă toate domeniile vieții: finanțe și comerț, dorința de a fi fericit și liber, familie, sport, stil de viață, educație, dezvoltare personală etc. Desigur, nu este ușor să urmați această cale, așa că doar 5% dintre oameni pot accepta provocarea.
De ce tocmai 5%?
5% este procentul de persoane care fac cu adevărat tot posibilul pentru a-și îndeplini visurile, pentru a-și atinge obiectivele și stilul de viață la care visează.
Care este misiunea de 5%?
Misiunea de 5% este de a oferi cele mai bune suplimente nutriționale posibile, pentru a obține cele mai bune rezultate posibile, pentru a vă ajuta să deveniți versiunea voastră cea mai bună. Ingrediente inovative care sunt susținute de studii de cercetare, în combinație cu atenția asupra calității, sunt produse cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră. [11],[12]
Lucruri interesante despre Rich Piana
- Mama lui a făcut culturism.
- A început să se antreneze la vârsta de 11 ani .
- La vârsta de 13 ani își pregătea singur mâncarea și se antrena de 2 ori pe zi.
- Pe scena de competiție a urcat pentru prima dată la vârsta de 15 ani. [9]
Ce a provocat moartea subită a lui Rich Piana?
Moartea subită a lui Rich Piana, în data de 10.08.2017, acesta a căzut în locuința sa, iar ulterior a fost pus în comă indusă, acest lucru ridică problema dacă steroizii anabolici pot fi folosiți într-un mod „sănătos”, după cum a afirmat el. Rich s-a prăbușit brusc de pe scaunul său în timp ce partenera sa Chanel Jansen îl tundea. A rămas în spital în comă, timp de două săptămâni, iar după această perioadă din păcate ne-a părăsit pentru totdeauna la doar 46 de ani.
Raportul poliției pe care l-a obținut agenția TMZ Sports precizează că, în momentul prăbușirii sale, în casă au fost găsite 20 de sticle de testosteron injectabil. Potrivit TMZ, iubita lui Rich a declarat poliției că a fost diagnosticat cu inimă mărită și în trecut, „a luptat împotriva dependenței de opiacee, dar a crezut că este curat”.
Într-unul dintre videoclipurile sale de pe YouTube din 2014, Piana a spus că a folosit steroizi, dar nu a abuzat de ei. El a subliniat că avea „păr pe cap, fără cicatrici de acnee și o talie subțire”, ca dovadă că lua steroizi în mod corect și fără să-și deterioreze corpul. Piana avea dreptatea atunci când afirma că pierderea părului, acneea la adulți și creșterea nedorită în greutate pot fi semne de abuz de steroizi. Dar chiar și fără aceste simptome vizibile, după cum spun specialiștii, consumul de steroizi pe termen lung poate cauza un dezechilibru în multe aspecte ale sănătății umane – și poate pune în pericol viața unei persoane.
” Vreau să mă dedic culturismului și la 60 de ani și la 90 de ani, spunea. Acest lucru îl voi face până la sfârșitul vieții mele. El a mai adăugat că „Niciodată, nici măcar într-un milion de ani, nu mi-aș pune sănătatea sau viitorul meu în pericol pentru culturism”.
Un studiu recent, realizat de revista Circulation raportează că utilizarea de steroizi anabolici pune în pericol buna funcționare a inimii. Aproximativ 70% dintre utilizatorii în cadrul studiului au avut palpitații cardiace, probabilitate mai mare de creștere a tensiunii arteriale, artere blocate și colesterol ridicat. [13]
După mai bine de două luni de la moartea neașteptată a lui Rich Piana, a fost dat publicității raportul medico-legal în urma autopsiei – care pune accentul pe plămânii săi. Plămânii erau umflați și plini de lichide. Din acest raport, am extras câteva descoperiri cheie care ar fi putut contribui la moartea sa bruscă:
- inimă mărită
- ateroscleroza coronariană ușoară
- ficat gras
- glanda tiroidă congestionată
- rinichii supraîncărcați
- țesutul cerebral ischemic și umflarea creierului
- ascites (acumularea lichidelor cu conținut de proteine în cavitatea abdominală)
Din păcate, cauza exactă a morții nu a fost niciodată pe deplin lămurită. Acest lucru se datorează în principal faptului că nu au fost publicate teste toxicologice după efectuarea autopsiei. Autorii site-ului Generation Iron sunt îngrijorați de faptul că, spitalul a distrus intenționat probele, în ciuda cererilor de conservare a acestora.[15]
Nu am efectuat o analiză toxicologică, deoarece probele de intrare au fost distruse înainte de data morții” a declarat William Pellan, directorul Biroului de Investigare de la Six Medical Examiner ‘s Office. ,,Aceste probe ar fi putut identifica substanțele care se aflau în corpul persoanei în momentul incidentului.” [16]
Este posibil să fi văzut sau auzit diverse zvonuri sau afirmații despre moartea lui Rich, pe YouTube sau pe rețelele de socializare. Cel mai adesea, s-a vorbit despre o posibilă supradoză de insulină, pe care autopsia nu o poate exclude în mod clar. Insulina este un hormon care reglează nivelul de zahăr din sânge din corpul nostru. Persoanele care își injectează insulina și care o și produc în mod natural, pot constata că nivelul glucozei din sânge scade periculos de mult imediat după administrare. Dacă nu luați zahăr suplimentar pentru a suplimenta glucoza, consecințele pot fi fatale. Pe lângă reglarea nivelului glicemiei, insulina are și proprietăți anabolice, ceea ce înseamnă că ajută la creșterea mușchilor.[17]
În calitate de autor al acestui articol, am avut ocazia să mă întâlnesc cu Rich Piana în persoană la tărgul Mr. Olympia 2014, unde am făcut și o fotografie. După o scurtă discuție cu acest domn, am fost foarte plăcut surprins, iar natura și disponibilitatea sa m-au uimit. La fel cum am fost surprins și de moartea sa bruscă, ceea ce ar putea fi un avertisment pentru multe persoane.
Îmi iau la revedere de la Rich Piana spunând replica lui : „Visul îți aparține”. Așa că mergi mai departe și transformă-ți visele în realitate „.
[1] Rich Piana "The Mutant" bodybuilder interview – https://massivejoes.com/athlete-interviews/rich-piana-the-mutant-bodybuilder-interview
[2] LeadingMuscles, Mr. Piana The Body Builder who changed the game – http://leadingmuscles.com/rich-piana/
[3] Rich Piana - jak nabrat svalovou hmotu – http://www.mojevideo.sk/video/23e60/rich_piana_ako_nabrat_svalovu_hmotu.html
[4] Rich Piana - pravda o gainerech na nabírání svalové hmoty – https://www.youtube.com/watch?v=ezuDtSM7Ciw
[5] PricePlow, Rich Piana Workout: 30lbs of Muscle in 3 Months Coming! – https://blog.priceplow.com/rich-piana-workout
[6] THINGS YOU WILL NEED - 4 MONTHS - GET HUGE - LETS DO THIS – https://www.youtube.com/watch?v=h7tZtsvittE
[7] THE 3 MONTH CYCLE - THE REASONING AND THEORY EXPLAINED - INCREDIBLY METHODICAL - GENIUS – https://www.youtube.com/watch?v=5pFh3DhEgeE
[8] Piana Uncensored! LIVE with RICH PIANA – https://www.youtube.com/watch?v=gpPG4WPHRW4
[9] J. Keith, Hardcore Bodybuilding Quote - Rich Piana – http://neverfearfailure.com/2016/01/some-of-the-most-hardcore-rich-piana-bodybuilding-quotes/
[10] QuotesDNA, Rich Piana Quotes – http://quotesdna.com/rich-piana-quotes/
[11] 5%, The 5% Rundown, 2016 – http://www.rich-piana.com/en/
[12] 5%, Mission, 2016 – https://www.facebook.com/5percentnutrition/info?tab=page_info
[13] B. Patel, Rich Piana - charismatic or controversial? – https://www.the-newshub.com/other-sport/rich-piana-charismatic-or-controversial
Add a comment