Nuggets de pui fitness rumeniți și crocanți? Da, ați auzit bine, avem o rețetă de nuggets de pui cu ierburi aromatice proaspete și parmezan în varianta fitness, care va deveni una dintre rețetele voastre preferate. Să nu mai pierdem timpul și haideți să începem!
Ingrediente:
- 250 g piept de pui
- 100 g iaurt simplu
- 40 g pesmet (ideal din pâine integrală sau spelta)
- 20 g parmezan
- 2 căței de usturoi
- 1 linguriță de sare
- 1 linguriță de busuioc uscat
- 1 linguriță de boia dulce
- ½ linguriță de piper negru măcinat
- suc din ½ de lămâie
- o mână de ierburi aromatice proaspete
- ulei de măsline
You might be interested in these products:
Mod de preparare:
Cu o zi înainte se spală bine pieptul de pui și se taie în bucăți mici. Într-un bol mai mare, pregătim sosul pentru marinat în felul următor: amestecăm iaurtul cu ierburile aromatice tocate, sucul de lămâie, condimentelele și usturoiul pisat. Apoi, punem carnea în amestecul obținut, o amestecăm bine, o acoperim cu folie alimentară și o lăsăm să stea peste noapte la frigider.
A doua zi, pregătim amestecul pentru crustă. Amestecăm pesmetul cu parmezanul ras fin și ½ de linguriță de busuioc. Apoi învelim carnea în acest amestec și o prăjim în puțin ulei, pe ambele părți până se rumenesc. Se pot coace și în cuptor. Se servesc cu sosul preferat sau cu legume. Vă dorim poftă bună!
Credem că această rețetă fitness de nuggets de pui cu ierburi aromatice proaspete și parmezan va face parte din meniul vostru, de asemenea, nu uitați să o distribuiți și prietenilor voștri.
Add a comment