Table of Contents
Smoothie-ul este o băutură răcoritoare și nutritivă, pentru toate gusturile și în toate culorile posibile. Nu contează doar aspectul acestei băuturi, dar contează și ce poate oferi organismului. Deoarece nimeni și nimic nu este perfect, cum la prima vedere poate părea, ar trebui să aveți în vedere greșelile care sunt comise atunci când preparăm aceste băuturi răcoritoare. Eliminați aceste greșeli cât mai curând posibil și pregătiți-vă un smoothie mult mai sănătos decât de obicei. Dacă doriți să pierdeți din greutate, atunci vă prezentăm câteva sfaturi.
1. Greșeală: Rețeta voastră de smoothie are puține fibre
Fibrele sunt precum o pastilă magică pentru slăbit pentru care nu veți achita sume foarte mari în farmacie. Practic, sunt gratuite și, mai important decât atât, sunt absolut bio, fără produse chimice. Le găsiți în surse ușor accesibile și vă oferă o senzație de sațietate pe un termen mai lung, așadar în timpul zilei nu veți mânca în plus.
Cea mai disponibilă sursă de fibre sunt fructele, însă atunci când le alegeți, trebuie să fiți atenți cum să le combinați corect într-un smoothie. Cel mai frecvent ingredient în rețetele de smoothie sunt bananele, dar acest lucru nu se datorează conținutului de fibre pe care le conțin, dar pentru consistenței acestora. Datorită bananelor, smoothie are o consitență mai cremoasă. Având în vedere că o banană conține aproximativ 1,4 grame de fibre, iar voi vreți să slăbiți, atunci ar trebui să folosiți pentru prepararea smoothie-ului aproximativ 10 grame de fibre. Prin urmare, cele mai indicate sunt căpșunile, varza creață (conține de două ori mai multe fibre decât spanacul), avocadoul, kiwiul, perele sau semințele de chia.
2. Greșeală: Rețeta de smoothie este lipsită de proteine
Poate smoothie-ul vostru are o culoare frumoasă de verde, dar asta nu înseamnă că și conține proteinele de care aveți nevoie pentru a vă menține energia pe parcursul întregii zile. Smoothie-ul vostru ar trebui să conțină minim 10 grame de proteine, cele mai indicate sunt laptele de vacă, de soia, iaurtul grecesc, cottage cheese, toffu, fasolea, alunele, arahidele ori untul de migdale. Dacă obișnuiți să mergeți la sala de sport și consumați suplimente nutritive, puteți îmbunătăți smoothie-ul vostru cu pudră proteică, și astfel veți adăuga băuturii voastre necesarul de proteine.
3. Greșeală: Prea multe fructe = prea mult zahăr
Cu siguranță această băutură nu trebuie să aibă doar un gust bun. În principal, aceasta este sănătoasă, bogată în vitamine și proteine, toate acestea obținute din fructe și legume. Dar chiar și în acest caz nu trebuie să exagerați. Consumul acestei băuturi reci și cremoase preparată din diferite fructe trebuie să fie un lucru benefic pentru corpul și dieta voastră.
You might be interested in these products:
Deși fructele conțin o mulțime de fibre, vitamine și substante nutritive, ele conțin de asemenea o cantitate mare de zahăr și calorii. Chiar înainte de a vă umple blenderul cu fructe, gândiți-vă la cantitatea de calorii din băutura voastră, care poate ajunge la niveluri de până la 500 kcal. Faptul că fructele conțin o cantitate mare de zaharuri, vă oferă senzația de sațietate timp de o oră, după care, vi se va face foame. Dacă doriți să evitați acest lucru ar trebui să combinați fructele cu o sursă de proteine cum ar fi: laptele de vacă sau de soia, iaurtul sau proteinele de tip pudră.
Și cum rămâne cu îndulcitorii? Poate v-ați spus de multe ori atunci când ați pregătit smoothie: ”O lingură de miere sau sirop de arțar nu poate să-mi dăuneze.” Cu toate acestea, o astfel de lingură de îndulcitori poate adăuga până la 60 de calorii în plus smoothie-ului vostru. Poate acești îndulcitori sunt sănătoși, bio sau raw, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să exagerați. Ca un îndulcitor sănătos puteți considera chiar și fructele care conțin fructoză și aceasta este mult mai sănătoasă decât orice alt îndulcitor din lume.
4. Greșeală: Adăugați în smoothie alimente care sunt „nesănătoase”
Dar hai să revenim pentru o clipă la calorii. Din păcate, faptul că ceva ce este considerat sănătos nu înseamnă că are mai puține calorii. Anumite alimente precum, avocado, curmale, nuci, iaurturi grase, lapte aromatizat, sucuri proaspete chiar și fructe precum mere, pere, mango, cireșe și banane conțin o mulțime de calorii. Prin urmare, ar trebui să folosiți pentru smoothie-ul vostru o cantitate mică din aceste produse și astfel vă veți bucura de un rezultat excelent.
5. Greșelă: Smoothie înlocuiește masa principală
Proteinele și carbohidrații sunt esențiali după antrenament. Smoothie ar trebui consumat doar ca o gustare sau snack. În general un smoothie conține aproximativ 300 calorii sau chiar mai mult, prin urmare, ar trebui introdus în meniul zilei în funcție de raportul vostru caloric zilnic. Pentru a evita consumul a sute de calorii inutile, soluția este de a împărți rețeta voastră îndrăgită de smoothie la jumătate.
6. Greșeală: Pregătiți astăzi, consumați mâine
Ultima greșeală pe care am dori să o subliniem este că un smoothie ar trebui să fie întotdeauna pregătit chiar înainte de a-l consuma. Însă, dacă nu aveți timp și de exemplu vreți să vă pregătiți un smoothie pentru micul dejun, nu uitați să îl puneți în frigider și să îl consumați a doua zi de dimineață sau în maxim 24 de ore. Deși fructele pe care le folosiți pentru prepararea unui smoothie nu trebuie să fie proaspăt cumpărate din magazin, totuși ar trebui să vă pregătiți întotdeauna o băutură proaspătă.
Desigur, atunci când vă pregătiți un smoothie, mai puteți adăuga puțină scorțișoară măcinată, care are un efect benefic asupra dietei voastre și voila, astfel obțineți un smoothie sănătos fără calorii și carbohidrați inutile. Această băutură vă asigură dimineața o bună dispoziție și este un energizant gustos, fără nicio remușcare.
Sperăm, că aceste sfaturi vă vor ajuta să pregătiți smoothie-uri cu adevărat sănătoase. Vom aprecia dacă veți împărtăși acest articol cu prietenii voștri și îl veți distribui sau dacă ne scrieți în comentarii ce greșeli ați făcut voi, atunci când v-ați pregătit smoothie.
Sursa: Healthmag.com
Add a comment